Istoria noastră
Povestea noastră de succes de 100 de ani are aceeași vârstă cu cea a Republicii Turce.
Parfumul primului produs, colonia cu lămâie, s-a răspândit în toată țara, și de la o mică fabrică stabilită în Ankara am ajuns o companie de top, care conduce o tradiție indispensabilă, colonia. Gama de produse s-a extins o data cu nevoile condițiilor de viață și acum este alcătuită din peste 350 de produse, soluții de îngrijire personală și de înfrumusețare, colonie, apă de colonie și produse de uz casnic.
Suntem o afacere de familie clădită în 1923, compania noastră fiind administrată acum de a treia generație. Fondatorul Eyüp Sabri Tuncer a fost implicat nu doar în setarea viziunii și misiunii companiei, ci și-a pus amprenta și pe imaginea ei prin crearea etichetelor și cataloagelor tipărite, pe care el însuși le-a însuflețit cu desene de mână. Afacerea s-a dezvoltat prin metoda door-to-door, broșurile în care existau cupoane gratuite pentru colonie erau distribuite la uși sau erau puse în cutiile poștale, astfel cultura coloniei a început să se dezvolte.
A doua generație, Sabahattin Tuncer, prin curiozitatea și pasiunea sa constantă pentru calitate, a reușit să transforme Eyüp Sabri Tuncer în primul brand din Turcia, care și-a dezvoltat propria formulă de colonie cu lămâie.
A treia generație, Hasan Engin Tuncer a înființat în 1995 la Ankara, capitala Turciei, fabrica cu o capacitate mare de producție ce deservește nu doar producția internă dar și cea pentru export.
Misiunea noastră
Să fim un brand curios, curajos și inovator care investește constant în dezvoltarea de produse pentru a răspunde pe deplin nevoilor în evoluție și schimbare ale societății prin îmbinarea tradiției cu tehnologia modernă.
Fabrica noastră
Producție complet computerizată pe o suprafață de 7.000 mp cu linii de producție de mare capacitate și funcţionare continuă, folosind cele mai noi tehnologii.
Puncte forte
- Furnizarea de produse de calitate, certificate și la prețuri competitive prin gestionarea atentă a lanțului nostru de aprovizionare.
- Gama largă de produse care se potrivește nevoilor zilnice de bază pentru un segment variat de clienți.
- Abordare de management sensibil pentru standardele de mediu, utilizând materii prime certificate ecologic.
- Echipa tehnică și de management calificată care utilizează cele mai noi tehnologii.
- Cercetare și dezvoltare continuă.
- Gama de produse certificate vegan*
- Certificat GMP.
*Certificat cu V-Label de la Uniunea Europeană Vegană și Vegetariană, după ce a fost demonstrat în laboratoare acreditate internațional că nu conțin urme de origine animală.